Fara indoiala ne aflam intr-o perioada extrem de grea pentru economia mondiala. Acest lucru face sa vedem in fiecare zi cum miliarde de dolari se transforma in praf datorita caderilor diferitelor burse din lume. Nici Romania nu se gaseste intr-o situatie mult mai buna, cel putin din punct de vedere al Bursei de Valori.

Cu toate acestea avem norocul (de data aceasta este in favoarea noastra) de a fi o tara emergenta, adica suntem o tara in plina dezvoltare si ca atare nu prea este foarte mult loc de a merge in jos, ci doar in sus. De aceea, chiar in mijlocul acestei crize mondiale, Romania face parte din tarile care experimenteaza in ultimii ani o crestere economica. Acest lucru creeaza insa un paradox: pe de o parte avem potential de crestere,  pe de alta parte aceasta crestere trebuie finantata, iar pietele financiare traverseaza o perioada de criza.

In ultimii ani, numarul tehnicilor de finantare a proiectelor a crescut, diversificandu-se astfel si instrumentele financiare utilizate in acest scop. Comparativ insa cu oferta industriei financiare la nivel global, la nivel autohton paleta acestor instrumente nu este limitata doar de tipul de proiect care se incearca a fi finantat, ci si de lipsa de diversitate a pietei financiare locale. Majoritatea finantarilor in Romania se fac din surse creditare, numarul de oferte initiale publice pe BVB ramanand extrem de mic, iar bursa in sine are la Bucuresti o lichiditate extrem de mica fata de necesarul de dezvoltare al economiei romanesti.

Si atunci…

Intr-o situatie ideala, creditorul sau investitorul ar trebui sa fie satisfacut utilizand fluxul de numerar si activul net al unui proiect sub-capitalizat ca unica sursa de rambursare. O astfel de situatie insa, in care fluxul este in sine acceptat ca unic element de analiza, este iluzorie.  In realitate finantatorul, sau inginerul, sau finantistul va folosi un smorgasbord de tehnici si instrumente financiare pentru a-si diminua riscul si in acelasi timp pentru a putea capitaliza proiectele meritorii. In momentul de fata sunt luate in considerare 59 instrumente principale de finantare, care insa nu sunt nici pe departe exhaustive. Dintre acestea,  sistemul de Global Depository Receipts (GDR) sau American Depository Receipt (ADR)  fac parte din instrumentele pietelor de capital.

GDR-urile si ADR-urile se traduc prin Certificate de Depozit Globale, respectiv Americane.  Acestea sunt in realitate niste certificate ce reprezinta cate o actiune intr-o societate comerciala pe actiuni dintr-o tara, alta decat cea unde se afla bursa de valori mobiliare pe care  aceasta valoare se va tranzactiona. in acest scop va fi numita o banca ce va detine in realitate actiunile societatii, emitand in schimb aceste titluri de valoare denominate in alta moneda decat actiunea (moneda pietei in care se va tranzactiona sau o moneda convertibila de larga circulatie cum ar fi USD, EUR, JYE, etc.). GDR-urile se pot tranzactiona pe orice piata de capital a lumii (acceptata de catre investitorii initiali si care are lichiditati, in afara Statelor Unite ale Americii, iar ADR-urile nu pot fi tranzactionate decat pe piete americane si pot fi denominate numai in USD.

Aceste titluri reprezinta o modalitate pentru companii straine din pietele importante de capital de a avea acces la acestea si de a coopta astfel actionari straini, evitand in acest mod cerintele dificile si stringente ale Comisiilor de Valori Mobiliare din acele tari. GDR-urile si ADR-urile sunt avantajoase atat pentru societatea emitenta, reducandu-i cheltuielile de emisie, cat si pentru investitori care sunt  eliberati de obligatiile fiscale datorate din taxa pe venitul din capital. De asemenea, Comisiile de Valori Mobiliare din aceste tari de tranzactie sunt mult mai flexibile in ceea ce priveste obligatiile de raportare a rezultatelor exercitiilor financiare. Astfel, de exemplu, daca pentru societatile americane tranzactionate pe Bursa din New York SEC-ul (Comisia Valorilor Mobiliare a SUA) cere raportarea rezultatelor financiare la fiecare trimestru, pentru societatile straine tranzactionate prin ADR-uri este suficienta prezentarea rapoartelor la aceleasi date si in acelasi format ca cele pe care societatea le emite in mod obisnuit in tara sa (de obicei la 6 luni). De asemenea, raportul anual poate fi prezentat dupa 6 luni de la inchiderea anului, termenul pentru societatile americane listate fiind de 120 de zile.

Emisiunea GDR-urilor, din punctul de vedere al companiei emitente, va insemna o expunere masiva  a acesteia pe pietele internationale, dar si o generare  de capital ceea ce duce la o crestere a lichiditatii actiunilor. Pentru Romania - o importanta piata emergenta pentru investitori - GDR-urile pot fi convertite intr-un atu deoarece investitorii strani nu se vor mai lovi de barierele specifice investitiilor straine in Romania. Investitorii straini vor beneficia astfel de o diversificare a portofoliului, rata ridicata de rentabilitate a GDR-urilor nefiind conditionata de asumarea unor riscuri caracteristice investitilor straine directe.

Aceste instrumente sunt de foarte mare importanta pentru companiile din tarile in curs de dezvoltare (piete emergente) cum ar fi Romania. GDR-urile reprezinta una din sursele principale de capital strain pentru firmele sub-capitalizate al caror potential este bine cotat. Acest sistem, impreuna cu cel al Euro-bondurilor, ar trebui dezvoltat si incurajat, avand in vedere ca astfel societatile comerciale bune pot avea acces la piata de investitori, chiar si pentru aceia care nu sunt prezenti in mod direct pe piata romaneasca.